Blogul nostru

BCR-Școala de Bani

19th aprilie 2024 · 2'
Cum să fi mai responsabil cu portofelul, dar și cu mediul

Alegerile financiare inteligente nu sunt importante doar pentru portofelul și bunăstarea noastră, dar și pentru mediu și sănătatea planetei. Importanța adoptării de obiceiuri sustenabile în contextul în care ne aflăm din punct de vedere climatic este esențială. 

Lumea este într-o continuă schimbare, iar fiecare dintre noi face parte din această schimbare. Suntem, pe de o parte, influențați de schimbările mediului la nivel global, dar în același timp, contribuim la schimbare prin obiceiurile noastre de consum și nivelul de implicare.


Responsabilitatea față de deciziile financiare pe care le luăm înseamnă o viață mai prosperă. Sustenabilitatea înseamnă o viaţă mai bună pentru generația noastră, dar și pentru generațiile viitoare.


Prin urmare, pentru un viitor mai bun din punct de vedere financiar, dar și pentru planeta noastră, este necesar să facem schimbări în comportamentul și obiceiurile noastre de consum pentru a avea un impact cât mai redus asupra mediului. Cursul “Cum să fim mai responsabili cu portofelul, dar și cu mediul” ne ajută să venim cu soluții, în șase pași, pentru a ne gestiona mai bine banii, dar și pentru a lua decizii prietenoase cu mediul.

Te așteptăm în 31 Octombrie, de ziua internațională a economisiri, pe G-learning, pentru a te bucura de un nou curs de educație financiară!
wog-share