Bodgan avea planuri interesante în această perioadă, cum ar fi sărbătorirea zilei de naștere a frățiorului său mai mic, „a împlinit 10 ani pe 24 februarie - ziua în care Rusia a început invazia completă”. În plus, el și mama lui aveau bilete la Diesel Show, spectacolul lor preferat de comedie. Toate acestea urmau să se întâmple în viitorul apropiat, în timp ce Bodgan se gândea, de asemenea, să înceapă să lucreze în străinătate și să se bucure din plin de experiența de a trăi în străinătate.
„În Lviv, oamenii sunt pasionați de diferite festivaluri, plăcându-le și târgurile”, își amintește cum îi plăcea să meargă la cinema, să facă cumpărături și să se întâlnească cu prietenii - lucru care a devenit mult mai complicat de făcut acum.
Bodgan locuiește în Lviv împreună cu familia sa, de fapt, spune că momentan este încă un loc sigur. Întrebat despre locul pe care el și familia sa îl folosesc atunci când sună alarma, el spune:
„Locuim într-o casă cu panouri plate, iar subsolul nostru nu este un adăpost sigur pentru a ne ascunde. În apropierea casei mele, există câteva facilități de infrastructură critică, nu militare, dar care au fost atacate cu rachete acum câteva zile.”
Pe 24 februarie, își amintește că trebuia să-și ducă frățiorul la școală, dar familia l-a trezit și i-a spus că a început războiul.
„Nu am crezut până nu am văzut la știri. După aceea am început să-mi sun toate rudele”.
„Mă bucur că am un loc de muncă și oamenii sunt fericiți că serviciile de livrare funcționează, de fapt, găsesc un oarecare confort în a vedea că economia mai funcționează”. Pentru el, aducerea de bani acasă este crucială, fiind singurul membru al familiei sale care poate munci: „Este greu să stai fără să faci nimic, deci combin activitățile de voluntariat cu munca mea, mai ales că sunt singurul care poate câștiga bani în familie”.
Yurii, Sergey, Serhij, Bogdan și Oleksiy sunt cinci dintre numeroșii curieri din Ucraina care, zilnic, aduc speranță celor care le deschid ușile caselor sau îi așteaptă în stațiile de metrou pentru a-și lua medicamentele. Astăzi îi cunoaștem mai îndeaproape, într-un mod mai personal, prin ochii orașului care nu se opresc niciodată din privit.
Poveștile Glovo